Care sunt relatiile fiecaruia dintre noi cu persoanele care ne inconjoara?
Societatea in care noi train (sau mai bine zic in care trebuie sa traim) este dupa parerea mea deplorabila, patetica...
De ce trebuie sa ne raportam la ceilalti?
Ce inseamna normal?Sau ce inseamna limita?Cine desemneaza notiunile astea?
De ce un om invalid (de exemplu) este marginalizat de societate?Pentru ca nu este asemeni celorlati?Nu este normal?Exista persoane carora le lipseste ceva, dar nu fizic, ci spiritual...sunt ei normali?
Si totusi in mijlocul acestei societati meschine,gasim persoane pe care le consideram "pe aceeasi lungime de unda" cu noi..exista momente in care ajungem sa fim dezamagiti pana si de persoanele cele mai apropiate...So...care este de fapt rostul acestor relatii?Sa cunostem oameni?Sa putem sa zicem lumii eu am prieteni, deci sunt un om sociabil, apreciat?
Ar trebui sa ne intereseze parerea lumii?Multi spun ca da pentru ca traim intr-o societate, nu in jungla, izolati.Dar nu ar trebui sa conteze mai mult parerea nostra despre noi insine?Nu ar trebui sa fim mai buni pentru noi?
Oricum ajungem sa fim singuri chiar si in mijlocul oamenilor...sau daca nu ne dorim momente de singurate in care sa ne putem regasi....
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
Relatii...cu cei din jur si nu numai, sunt extrem de complicate.nu incerca sa le dai de cap ca nu are rost.
intradevar societatea este in general patetica...
ne raportam la ceilalati pentru ca astfel ne raportam la noi prin ceilalti pentru ca alta metoda de cunoastere a sinelui nu ne e la indemana (adica suntem prea superficiali pentru a vedea si altfel lucrurile)
hmm normal..aici da ..este o problema.pentru ca exista 2 tipuri de normalitate.una falsa si una genuina.cea falsa este evident data de proiectia celei veridice in societatea asta degradata.limita nu este data de normal,cel putin nu de cel real.normalul tau nu are limita(in afara de cea proprie fiintei tale biologice)."notiunile astea" le desemneaza...ei bine ..tu si numai tu.
din pacate este adevarat ca oamenii invalizi sunt marginalizati pana in punctul in care sunt total respinsi.de ce?eu pun asta pe seama firii cu totul si cu totul rea la origine a oamenilor a acestei asa zise socitati.si asta e cu adevarta trist.cat despre cei care sunt invalizi moral...aici e mai profund...ceea ce stiu cu certitudine e ca nu sunt normali nici din punct de vedere individual nici colectiv.
sa cunoastem oamenii....la ce bun?
nu ..sa ne cunoastem pe noi.am zis mai sus asta.sociabilitatea nu ajuta decat scopurilor materiale...so..daca nu ai tangente cu asa ceva ..again..nu are rost sa iti bati capu'.
categoric nu...o lume depravata cum e cea din zilele noastre nu are nici o relevanta pentru tine si nici pentru mine...
sa fim mai buni pentru noi insine...ca orive virtute bunatatea este ambivalenta..dar da...trebuie sa incerci macar sa fii mai buna sub toate aspectele pentru tine,pentru spiritul tau.
hmm cel mai greu aspect..singuratatea...necesara,provocatoarea atator suferinte,indispensabila.nu ai cum sa nu existi fara ea.este ca aerul..
in fine...ti-am mai spus-o si ti-o repet...oamenii se nasc singuri,traiesc singuri si mor singuri (dar asta nu inseamna ca e un lucru rau care e menit parac sa te indispuna si sa te faca sa te simti trista...din potriva...imbratiseaza-ti singuratatea si ..totul va fi okey.trust me )
Incerc sa le dau de cap doar celor mai apropiate dintre ele...desi ma gandesc uneori ca nici acelea nu merita deoarece tot de suprafata sunt...si ajungem la singurate..
oare putem sa ne cunoastem pe noi insine dak, cum ai zis, ne raportam la ceilalti?
Daca incercam sa fim mai buni pentru noi..cum ne-o demonstram?Spun asta pentru ca eu cred ca rautatea celorlati ne acopera...
Post a Comment