acest cuvant are foarte multe semnificatii...
putem crede in dumnezeu...aceasca putere superioara care se pare ca este alaturi de noi si la bine si la rau, indiferent de ce ni se intampla, lucru care nu este valabil si pentru semenii nostri deoarece se intampla foarte des ca prieteniile sa se destrame...insa El este acolo mereu...chiar dak sunt momente in care nu Il simtim aproape...
mai putem crede in prietenii sau familia noastra...care cateodata ne mai si dezamagesc...dak in cazul prietenilor ne dam seama k fiecare merge,pana la urma, p calea lui, in schimb in cazul familiei nu putem decat sa ne dam seama k parintii nu ne vor decat binele, in ciuda unor momente cand ne indoim de lucrul asta....
dupa parerea mea, cel mai greu ne este sa credem in noi, sau cel putin mie asa mi se intampla...dc?nu stiu...nu am putut sa imi dau seama pana acum...si vreau sa pot sa ajung sa am incredere in mine, insa nu reusesc...acum cred realizez c imi trebuie...o mica schimbare...care de fapt este a huge thing 4 me....
credinta in care sper este dragostea...in care investim atatea...si care,de asemenea, ne dezamageste, ne face sa suferim ingrozitor...pt k p lumea asta nimic nu este simplu si, mai ales, gratuit...trebuie sa platim pentru lucrurile pe care el avem sau pentru momentele fericite pe care le traim...
But stiil, how somebody would say:life`s good!
Sunday, September 02, 2007
Old thoughts....
The end….
…of an year…maybe of a lifetime…
Anul I….orice tanar d 18-19 ani cand pleaca la facultate departe de casa, de familie, de parinti se gandeste prima data la distractie, foarte multa distractie….sunt unii care si reusesc sa se distreze, chiar prea mult….dar mai sunt unii care nu ajung la aceasta “performanta”.Oare de ce?poate k faptul k nu stau in camin ar fi un raspuns…sau poate pur si simplu nu sunt “social material”…
Pentru aceasta categorie de tineri Bucurestiul nu mai e cum l-au visat ei de-a lungul clasei a12a…Si dak mai dau si peste alti factori perturbatori nu ajung decat sa zica :N-am noroc…”
Insa timpul nu ia in calcul astfel d opinii…el trece nestingherit peste toti si peste toate….si iata toti studentii nostri ajung la sfarsitul anului I, unii poate mai sifonati ca altii (unii din cauza examenelor – astia sunt majoritatea, si altii din cauza gazdelor sau conditiilor in care stau sau pur si simplu din cauza relatiilor cu alti oameni), dar lucru cel mai bun (sau rau?) e k toti isi vor aminti cu nostalgie de primul an de stundentie departe de casa…..si isi vor indemna la randul lor copii sa isi urmeze visele chiar dak sa pleci din sanu familiei inseamna sa iti asumi mult prea multe responsabilitati la varsta atat de frageda….pentru unii…
God! Nu cred k exista student la Bucuresti care nu o sa isi aminteasca de orele nesfarsite petrecute pe tren, nerabdatori sa ajunga acasa sau tristi k se intoarce la buc, sau pentru unii invers…acest lung calvar in care citesti, inveti, admiri peisaju, asculti muzica, dormi si trenu nu mai ajuunge la destinatie, pentru k totusi, face 5 insuportabile ore.
Si cand ajung studentii acasa dupa un an in care s-au intamplat si bune si rele si se intalnesc cu prietenii care au ramas pe meleagurile natale incearca sa isi aminteasca cum era inainte de Bucuresti si realizeaza k incep sa uite how it used to be….Ce sa insemne asta?K s-au obisnuit la Bucurestiul(ceea ce pentru unii s-ar putea sa nu se intample niciodata) sau doar ca, asa cum se stie, omu tinde sa uite momentele grele si sa le pastreze p cele fericite(desi nu vreau sa spun k vremea dinainte era trista, ci dimpotriva era plina de responsabilitati).
And now I have to put an end to year 1 and say hello to year II(desi restanta bate la usa, da` trecem noi si peste asta)….
In fact, asa se scriu marile capodopere si asa traieste omul, nu?Punct si de la capat….over and over again….
10.06.2007, 3:00 a.m.
Whay should I say?What should I do?
De ce nimic nu e simplu?Sau mai bine zis de ce oamenii aleg mereu calea grea?
Mergand pe un lung drum plin de oameni dornici de distractie (ca si tine de altfel) iti dai seama ca oamenii te dezamagesc….pentru ca orice ar face …sunt oameni si gresesc…
De ce nu poti sa gandesti inainte sa vorbesti si sa actionezi?De ce nu regreti unele lucruri spuse sau facute?
De ce sunt oamenii atat de indiferenti?
Daca pana si prietenii sunt indiferenti, ce altceva ne mai ramane?
Intrebarea este : cui ii pasa? Si, desi la prima vedere pare retorica, daca stai sa te gandesti nu este, raspunsul este nimanui!
Cateodata, maine chiar este prea tarziu!
Maine chiar este prea tarziu?
D unde gaseste omu atat putere sa ierte…?Din temea de singuratate m se pare cel mai plauzibil raspuns….De ce ne este atat de frica de singuratate…?Poate pentru ca suntem facuti sa traim in societate…intre oameni…nu suntem animale (desi si ele traiesc in haite:….Si totusi singuratea face parte din noi….ea este cel mai bun sfetnic…sau nu?
Ramane vesnica intrebare:unde esti cand am nevoie de tine?
Si mai ramane credinta…Dmnezeu ne calauzeste totusi..El ne vegheaza totusi…nu ne lasa de izbeliste, desi d multe ori suntem convinsi k ne intoarce spatele….dar mai este o vorba care zice k Dumnezeu ne da, dar nu ne baga si in sac….deci…tot noi suntem singurii care stim ce e mai bine entru propria persoana…indiferent de ce cred tanara care crede in Dumnezeu…in nici un caz acesta nu mai este un criteriu pentru privi oamenii cum era odata….de ce nu mai conteaza acum
…of an year…maybe of a lifetime…
Anul I….orice tanar d 18-19 ani cand pleaca la facultate departe de casa, de familie, de parinti se gandeste prima data la distractie, foarte multa distractie….sunt unii care si reusesc sa se distreze, chiar prea mult….dar mai sunt unii care nu ajung la aceasta “performanta”.Oare de ce?poate k faptul k nu stau in camin ar fi un raspuns…sau poate pur si simplu nu sunt “social material”…
Pentru aceasta categorie de tineri Bucurestiul nu mai e cum l-au visat ei de-a lungul clasei a12a…Si dak mai dau si peste alti factori perturbatori nu ajung decat sa zica :N-am noroc…”
Insa timpul nu ia in calcul astfel d opinii…el trece nestingherit peste toti si peste toate….si iata toti studentii nostri ajung la sfarsitul anului I, unii poate mai sifonati ca altii (unii din cauza examenelor – astia sunt majoritatea, si altii din cauza gazdelor sau conditiilor in care stau sau pur si simplu din cauza relatiilor cu alti oameni), dar lucru cel mai bun (sau rau?) e k toti isi vor aminti cu nostalgie de primul an de stundentie departe de casa…..si isi vor indemna la randul lor copii sa isi urmeze visele chiar dak sa pleci din sanu familiei inseamna sa iti asumi mult prea multe responsabilitati la varsta atat de frageda….pentru unii…
God! Nu cred k exista student la Bucuresti care nu o sa isi aminteasca de orele nesfarsite petrecute pe tren, nerabdatori sa ajunga acasa sau tristi k se intoarce la buc, sau pentru unii invers…acest lung calvar in care citesti, inveti, admiri peisaju, asculti muzica, dormi si trenu nu mai ajuunge la destinatie, pentru k totusi, face 5 insuportabile ore.
Si cand ajung studentii acasa dupa un an in care s-au intamplat si bune si rele si se intalnesc cu prietenii care au ramas pe meleagurile natale incearca sa isi aminteasca cum era inainte de Bucuresti si realizeaza k incep sa uite how it used to be….Ce sa insemne asta?K s-au obisnuit la Bucurestiul(ceea ce pentru unii s-ar putea sa nu se intample niciodata) sau doar ca, asa cum se stie, omu tinde sa uite momentele grele si sa le pastreze p cele fericite(desi nu vreau sa spun k vremea dinainte era trista, ci dimpotriva era plina de responsabilitati).
And now I have to put an end to year 1 and say hello to year II(desi restanta bate la usa, da` trecem noi si peste asta)….
In fact, asa se scriu marile capodopere si asa traieste omul, nu?Punct si de la capat….over and over again….
10.06.2007, 3:00 a.m.
Whay should I say?What should I do?
De ce nimic nu e simplu?Sau mai bine zis de ce oamenii aleg mereu calea grea?
Mergand pe un lung drum plin de oameni dornici de distractie (ca si tine de altfel) iti dai seama ca oamenii te dezamagesc….pentru ca orice ar face …sunt oameni si gresesc…
De ce nu poti sa gandesti inainte sa vorbesti si sa actionezi?De ce nu regreti unele lucruri spuse sau facute?
De ce sunt oamenii atat de indiferenti?
Daca pana si prietenii sunt indiferenti, ce altceva ne mai ramane?
Intrebarea este : cui ii pasa? Si, desi la prima vedere pare retorica, daca stai sa te gandesti nu este, raspunsul este nimanui!
Cateodata, maine chiar este prea tarziu!
Maine chiar este prea tarziu?
D unde gaseste omu atat putere sa ierte…?Din temea de singuratate m se pare cel mai plauzibil raspuns….De ce ne este atat de frica de singuratate…?Poate pentru ca suntem facuti sa traim in societate…intre oameni…nu suntem animale (desi si ele traiesc in haite:….Si totusi singuratea face parte din noi….ea este cel mai bun sfetnic…sau nu?
Ramane vesnica intrebare:unde esti cand am nevoie de tine?
Si mai ramane credinta…Dmnezeu ne calauzeste totusi..El ne vegheaza totusi…nu ne lasa de izbeliste, desi d multe ori suntem convinsi k ne intoarce spatele….dar mai este o vorba care zice k Dumnezeu ne da, dar nu ne baga si in sac….deci…tot noi suntem singurii care stim ce e mai bine entru propria persoana…indiferent de ce cred tanara care crede in Dumnezeu…in nici un caz acesta nu mai este un criteriu pentru privi oamenii cum era odata….de ce nu mai conteaza acum
Wednesday, August 15, 2007
A dream...
Seara asta inseamna pentru mine un vis devenit realitate...Vama veche, care a fost redusa la formula d Vama (cu Tudor si Eugen in componenta), a ajuns sa concerteze si intr-un loc in care am putut, in sfarsit, ajunge!
Versurile lor, melodiile pe care le-am ascultat ani la rand, in seara asta le-am auzit p viu, live...
Fiecare vers mi-a trecut prin inima, l-am simtit si m-am simtit FERICITA (am urlat tare "sunt fericit", vorba cantecului, insa de data asta impreuna cu ei..)
A fost nemaipomenit..un vis implinit...
O sa inchei acest post cu aceleasi cuvinte cu care Tudor a incheiat concertu: "nu uitati iubirea e k mersu p sarma...aveti grija sa nu cadeti!"
Versurile lor, melodiile pe care le-am ascultat ani la rand, in seara asta le-am auzit p viu, live...
Fiecare vers mi-a trecut prin inima, l-am simtit si m-am simtit FERICITA (am urlat tare "sunt fericit", vorba cantecului, insa de data asta impreuna cu ei..)
A fost nemaipomenit..un vis implinit...
O sa inchei acest post cu aceleasi cuvinte cu care Tudor a incheiat concertu: "nu uitati iubirea e k mersu p sarma...aveti grija sa nu cadeti!"
Friday, July 20, 2007
Por lo mas importante...por la amistad..
Odata un grup de tineri au ajuns intr-un loc (o plaja) in care legenda spune ca pentru fiecare floare p care cineva o arunca in mare, aceasta ii va indeplini o dorinta..Asa ca tinerii nostri si-au pus dorinte...
pentru ceea ce lipseste cel mai mult in dragoste:loialitate...
pentru posibilitatea pe care ne-o ofera viata de a ne indrepta greselile...
pentru a suporta, orice s-ar intampla...
pentru ce nu se spune, dar se simte....
pentru tot ce traim impreuna...
pentru sentimentele care nu cunosc nici bariere, nici limite...
pentru schimbari....
Dar in final ei au realizat ca dincolo de diferente, prietenia e cea mai importanta, e lucrul care ii uneste....
pentru ceea ce lipseste cel mai mult in dragoste:loialitate...
pentru posibilitatea pe care ne-o ofera viata de a ne indrepta greselile...
pentru a suporta, orice s-ar intampla...
pentru ce nu se spune, dar se simte....
pentru tot ce traim impreuna...
pentru sentimentele care nu cunosc nici bariere, nici limite...
pentru schimbari....
Dar in final ei au realizat ca dincolo de diferente, prietenia e cea mai importanta, e lucrul care ii uneste....
Wednesday, July 18, 2007
Para simpre...
No se si el colegio era exactamente como lo recuerdo...
O si los profesores eran tan buenos o tan malos como quedaron en mi memoria...
Lo que si se es que lo mas importante que aprendi en aquellos tiempos fue el valor de la amistad...
Los amigos, siempre presente, para bien o para mal, en las buenas y en las peores...
Son ellos, el recuerdo mas nitido de entonses...
Y el amor, el primer amor...
Amores y amigos, no importa lo lejos que esten, siempre los llevo con migo...
Y se que voi con ustedes porque en lo que somos hoy esta presente lo que fiumos...
A ustedes, mis amigos del alma, les doy gracias por siempre...
Porque hicieron que aquelle epoca de caminar el mundo a corazon abierto, haya sido el mejor lugar donde esperar la vida...
O si los profesores eran tan buenos o tan malos como quedaron en mi memoria...
Lo que si se es que lo mas importante que aprendi en aquellos tiempos fue el valor de la amistad...
Los amigos, siempre presente, para bien o para mal, en las buenas y en las peores...
Son ellos, el recuerdo mas nitido de entonses...
Y el amor, el primer amor...
Amores y amigos, no importa lo lejos que esten, siempre los llevo con migo...
Y se que voi con ustedes porque en lo que somos hoy esta presente lo que fiumos...
A ustedes, mis amigos del alma, les doy gracias por siempre...
Porque hicieron que aquelle epoca de caminar el mundo a corazon abierto, haya sido el mejor lugar donde esperar la vida...
Thursday, July 12, 2007
I like it...
Te vi venir
Aún ni siquiera te tengo
y ya tengo miedo de perderte, amor
qué rápido se me ha clavado
qué dentro todo este dolor.
Es poco lo que te conozco
y ya pongo todo el juego a tu favor
no tengo miedo de apostarte,
perderte sí me da pavor.
No me queda más refugio, que la fantasía
no me queda más que hacer,
que hacerte una poesía.
Porque te vi venir y no dudé
te vi llegar, y te abracé
y puse toda mi pasión para que te quedaras
y luego te besé y me arriesgué con la verdad
te acaricié y al fin abrí mi corazón para que tú pasaras.
Mi amor te di sin condición para que te quedaras.
Ahora esperaré algunos días para ver si lo que te di fue suficiente
no sabes qué terror se siente
la espera cada madrugada
si tú ya no quisieras volver
se perdería el sentido del amor por siempre
no entendería ya este mundo
me alejaría de la gente.
No me queda más refugio, que la fantasía
no me queda más que hacer
que hacerte una poesía.
Porque te vi venir y no dudé
te vi llegar y te abracé
y puse toda mi pasión para que te quedaras
y luego te besé y me arriesgué con la verdad
te acaricié y al fin abrí mi corazón para que tú pasaras.
Mi amor te di sin condición para que te quedaras.
Mi amor te di sin condición para que te quedaras.
Mi amor te di sin condición para que te quedaras.
Aún ni siquiera te tengo
y ya tengo miedo de perderte, amor
qué rápido se me ha clavado
qué dentro todo este dolor.
Es poco lo que te conozco
y ya pongo todo el juego a tu favor
no tengo miedo de apostarte,
perderte sí me da pavor.
No me queda más refugio, que la fantasía
no me queda más que hacer,
que hacerte una poesía.
Porque te vi venir y no dudé
te vi llegar, y te abracé
y puse toda mi pasión para que te quedaras
y luego te besé y me arriesgué con la verdad
te acaricié y al fin abrí mi corazón para que tú pasaras.
Mi amor te di sin condición para que te quedaras.
Ahora esperaré algunos días para ver si lo que te di fue suficiente
no sabes qué terror se siente
la espera cada madrugada
si tú ya no quisieras volver
se perdería el sentido del amor por siempre
no entendería ya este mundo
me alejaría de la gente.
No me queda más refugio, que la fantasía
no me queda más que hacer
que hacerte una poesía.
Porque te vi venir y no dudé
te vi llegar y te abracé
y puse toda mi pasión para que te quedaras
y luego te besé y me arriesgué con la verdad
te acaricié y al fin abrí mi corazón para que tú pasaras.
Mi amor te di sin condición para que te quedaras.
Mi amor te di sin condición para que te quedaras.
Mi amor te di sin condición para que te quedaras.
Oare...?
Cand ma gandeam sa postez nu imi venea in minte nici o idee, nici macar o fraza, dar in momentu cand am deschis paginea de explorer mi-a venit un gand in minte:
"Vara asta am sa ma indragostesc!...."
e un gand p care nu am de gand sa il cmentez, ci o sa il las sa zboare liber, neinlantuit de greutatea acelor multe ganduri p care le trage dupa el....
oare de ce mereu cand vreau sa postez imi vin in minte o groaza de ganduri...?
probabil pt ca atunci cand vreau sa ma descarc nu am cui, cel putin p moment....
am citit cu cateva minute in urma blogul unei foste coelge de liceu si m-a infiorat sentimentul ca altcineva a postat ganduri care sunt asemanatoare cu ale, adik a scris ce gandesc eu...era vb de zilele de liceu, zile care nu se vor mai intorce niciodata(p vreme cand eram in liceu si ai mei imi ziceau sa profit de zilele acelea k nu se vor mai intoarce mi se pareau absurzi pt k eram mult prea absorbita de problemele mele zilnice....si probabil k si acum acestea ma macina...si o sa realizez importanta acestor zile doar cand totul se va fi terminat....
alt gand care imi trecea prin minte e lefat de prietenie,,,prietenia care sa reziste barierelor de orice fel...prietenia aia care este elementul fundamental, cheie pt mine si dupa care tanjesc in fiecare zi indiferent ca am parte de ea sau nu....pt k omul e mereu nemultumit d c are...si nerecunoscator....
bucurestiul....locul care pt mine va fi mereu o enogma, locul care m-a schimbat in ciuda faptului k eu cred (sau poate credeam?) k oamenii nu se schimba..., locul care mi-a daruit atatea tristeti dar si bucurii(chiar dak acestea au fost la inceput si au fost mai rare, nu le putem uita), cred k pot sa vb de viata inainte si dupa bucuresti, un loc care m-a marcat, care reprezinta o linie sau o piatra de temelie pentru c v-a urma...nu pot sa nu ma intreb: oare c urmeaza?ce ma mai asteapta acolo?pt k locul acela o sa fie mereu locul surprizelor si locul maturizarii mele...independentei poate....locul in care am invatat atatea..in care am descoperit oameni, prietenii, dar mai ales viata departe de casa, de ai mei...
si totusi nu pot a nu ma gandesc la primul gand...vara asta am sa ma indragostesc....cat vreau k acest gand sa se realizeze...cred k de fapt acest gand e speranta mea din ultimul an..lucrul bun care m-a calauzit...
"Vara asta am sa ma indragostesc!...."
e un gand p care nu am de gand sa il cmentez, ci o sa il las sa zboare liber, neinlantuit de greutatea acelor multe ganduri p care le trage dupa el....
oare de ce mereu cand vreau sa postez imi vin in minte o groaza de ganduri...?
probabil pt ca atunci cand vreau sa ma descarc nu am cui, cel putin p moment....
am citit cu cateva minute in urma blogul unei foste coelge de liceu si m-a infiorat sentimentul ca altcineva a postat ganduri care sunt asemanatoare cu ale, adik a scris ce gandesc eu...era vb de zilele de liceu, zile care nu se vor mai intorce niciodata(p vreme cand eram in liceu si ai mei imi ziceau sa profit de zilele acelea k nu se vor mai intoarce mi se pareau absurzi pt k eram mult prea absorbita de problemele mele zilnice....si probabil k si acum acestea ma macina...si o sa realizez importanta acestor zile doar cand totul se va fi terminat....
alt gand care imi trecea prin minte e lefat de prietenie,,,prietenia care sa reziste barierelor de orice fel...prietenia aia care este elementul fundamental, cheie pt mine si dupa care tanjesc in fiecare zi indiferent ca am parte de ea sau nu....pt k omul e mereu nemultumit d c are...si nerecunoscator....
bucurestiul....locul care pt mine va fi mereu o enogma, locul care m-a schimbat in ciuda faptului k eu cred (sau poate credeam?) k oamenii nu se schimba..., locul care mi-a daruit atatea tristeti dar si bucurii(chiar dak acestea au fost la inceput si au fost mai rare, nu le putem uita), cred k pot sa vb de viata inainte si dupa bucuresti, un loc care m-a marcat, care reprezinta o linie sau o piatra de temelie pentru c v-a urma...nu pot sa nu ma intreb: oare c urmeaza?ce ma mai asteapta acolo?pt k locul acela o sa fie mereu locul surprizelor si locul maturizarii mele...independentei poate....locul in care am invatat atatea..in care am descoperit oameni, prietenii, dar mai ales viata departe de casa, de ai mei...
si totusi nu pot a nu ma gandesc la primul gand...vara asta am sa ma indragostesc....cat vreau k acest gand sa se realizeze...cred k de fapt acest gand e speranta mea din ultimul an..lucrul bun care m-a calauzit...
Sunday, April 08, 2007
I`M BACK! :)
Nu stiu cum este posibil, insa un suflet a trecut intr-o zi prin doua stari total diferite..
Tot c stiu este k acest suflet s-a simtit foarte bine dupa o lunga perioada d timp si, cel mai important lucru e k starea a venit din interior!
Undeva, acolo sus, cineva ma iubeste!:)
Tot c stiu este k acest suflet s-a simtit foarte bine dupa o lunga perioada d timp si, cel mai important lucru e k starea a venit din interior!
Undeva, acolo sus, cineva ma iubeste!:)
After a long time....i`m back...again....
where i`ve started...my sad life
Cate ganduri imi vin in minte acum...Dar dc oare nu pot sa le scriu?Ce ma impiedica?
Astazi am hotarat sa urmez sfatul unei persoane p care o stimez foarte mult si m-am asezat p o banca in parc (un parc c altadata era locu preferat al unei gasti de copii nazdravani) si am incercat sa cuprind in suflet imensitatea acelor locuri d care mi se face atat d dor cand sunt departe....Vreau sa cred k am progresat si k pot sa traiesc momentu cat d putin...o sa vad asta cand ajung la bucuresti...
In timpul plimbarii mele am realizat k odata locurile astea erau casa mea si acum ma simt atat d departe d ele, k nu pot sa imi gasesc locul meu, probabil k o parte din vina pentru acest lucru o are bucurestiul (sau poate k nu ar trebui sa mai dau vina p bucuresti, ci pe mine).
Tot c as vrea acum este sa mai am ocazia sa mai fiu copil odata (nu credeam k o sa ajung vreodata sa spun lucrul asta si mi se parea ciudat cand ii auzeam p ceilalti spunand asta).
Cat as vrea sa scap din singuratatea in care ma aflu care este ca un cerc vicios din care incerc din rasputeri sa ies si nu reusesc...oricat as incerca ... NU POT!
D c este asa greu sa imi indeplinesc singura dorinta p care o am acum?Eu nu cred k cer prea mult,, cer c toti oamenii vor...o persoana care sa imi fie alaturi...atat..
Cate ganduri imi vin in minte acum...Dar dc oare nu pot sa le scriu?Ce ma impiedica?
Astazi am hotarat sa urmez sfatul unei persoane p care o stimez foarte mult si m-am asezat p o banca in parc (un parc c altadata era locu preferat al unei gasti de copii nazdravani) si am incercat sa cuprind in suflet imensitatea acelor locuri d care mi se face atat d dor cand sunt departe....Vreau sa cred k am progresat si k pot sa traiesc momentu cat d putin...o sa vad asta cand ajung la bucuresti...
In timpul plimbarii mele am realizat k odata locurile astea erau casa mea si acum ma simt atat d departe d ele, k nu pot sa imi gasesc locul meu, probabil k o parte din vina pentru acest lucru o are bucurestiul (sau poate k nu ar trebui sa mai dau vina p bucuresti, ci pe mine).
Tot c as vrea acum este sa mai am ocazia sa mai fiu copil odata (nu credeam k o sa ajung vreodata sa spun lucrul asta si mi se parea ciudat cand ii auzeam p ceilalti spunand asta).
Cat as vrea sa scap din singuratatea in care ma aflu care este ca un cerc vicios din care incerc din rasputeri sa ies si nu reusesc...oricat as incerca ... NU POT!
D c este asa greu sa imi indeplinesc singura dorinta p care o am acum?Eu nu cred k cer prea mult,, cer c toti oamenii vor...o persoana care sa imi fie alaturi...atat..
Subscribe to:
Posts (Atom)
