Moarte lenta...dar sigura

intr-o zi calduroasa de mai in care lumea profita de vremea frumoasa si de toate darurile naturii, undeva intr-un colt un suflet pase cu pasi lenti inspre....sfarsit...
chiar daca a mai trecut prin clipe care pareau sa il aduca intr-un "luminis", clipe ce faceau paste din zile mai bune, in final ajungea de unde a plecat, sau poate mai rau...eterna cadere in abis... desi se considera un suflet darnic si un suflet care nu putea sa refuze nimanui nimic, care incerca sa isi ajute prietenii si nu numai intotdeauna la nevoie....toate imprejurarile ii sopteau: "esti un suflet rau..cu doua fete..de aceea nu meriti nimic! t simti pustiu pentru ca nu faci nimic sa meriti ceva bun...de exemplu un alt suflet care sa te aprecieze...nu meriti...."
Concuzia: acel suflet din acel colt va trai mereu cu povara ca e un suflet ratat....povara ce pana la acel moment l-a adus in imposibilitatea de a mai simti ceva bun...de a mai aprecia un a;t suflet...de a face greseli dupa greseli...de a gasi un suflet care sa stie sa ii asculte problemele...de a-si indeparta sufletele ce odata credeau in el.... Dar acum...nimeni nu mai vredea in el pentru ca nu mai avea ce sa daruiasca....striga dupa ajutor..da` nimeni nu auzea...
Care a fost sfarsitul....?Doua variante: povara vesnica de a trai cu ideea ratarii si moarte lenta....dar sigura.....