Ceilalti...

Sunt multe lucruri care ii diferentiaza pe oameni in viata...unul dintre aceste lucruri este iubirea... cine hotaraste caruia dintre noi sa i se ofere sansa de a iubi?are cineva aceasta putere? sau cu ce gresesc cei care nu au parte de aceasta sansa? au pacatuit asa mult? sunt ghinionisti? exista cineva acolo sus care nu ii considera capabili sa iubesca sau nu ii vede demni de o iubire?
Cum poate o persoana sa traiasca ani la rand fara iubire, sufletul ei nu se stinge incet, incet? Mai este intreg dupa cativa ani? Sarutarile, mangaierile, imbratisarile si toate sentimentele traite sunt numai pentru unele persoane? si celelelalte? Doar spectatori? Ai unei vieti pe care nu au avut-o sau nu o au? Cu ei ce se intampla?

In sfarsit!

Acesta este primul post pe care il scriu fara sa fie generat de sentimente negative, cum ar fi tristete, singuratate, regrete, durere..
Imi place sa cred ca perioada prin care trec in momentul de fata este una de calmitate, pentru ca nu indraznesc sa zic de pace sufleteasca. Ma bucur ca pentru prima data in ultimul timp(lunga perioada asta) ma simt linistita...insa nu pot sa imi dau seama care este cauza...sa fie oare faptul ca am ajuns sa fac doua lucruri la care am visat mult? Daca este asa...este foooarte bine!
Cat de ciudat mi se pare sa scriu "de bine"...nici nu stiu cum sa scriu..ce trist este lucrul asta...
Imi mai trebuie lucrul la care deasemmenea visez de mult...sper sa nu trebuiasca sa mai astept mult!

Finalul ii apartine lui Marin Preda si al lui "Cel mai iubit dintre pmanteni": "Adorabila faptura, te cunosc de totdeauna si ne vom intalni mereu!"

In sfarsit!